• ARGUMENT
  • Natura, prin caracterul sau viu si dinamic, trezeste interesul copiilor, iar sub indrumarea profesorului, activitatile desfasurate ii inarmeaza pe copii cu informatii diverse, largindu-le capacitatea de-a cerceta si de a descoperii relatiile dintre fenomene, le raspunde dorintei acestora de investigare, raspunde curiozitatii lor caracteristice si specifice varstei.
• SCOP
  • Largirea orizontului de cunoastere in legatura cu mediul natural si insusirea unor cunostinte valoroase pentru dezvoltarea capacitatii de cunoastere si a pasiunii de a cerceta, ocroti si investiga.
  • Trezirea curiozitatii si a interesului pentru natura si intelegerea cauzelor care genereaza schimbarile si transformarile esentiale la sfarsitul/inceputul unui anotimp.
    
• OBIECTIVE CADRU
  • Dezvoltarea capacitatii de cunoastere si intelegere a mediului inconjurator, precum si stimilarea curiozitatii pentru investigarea acestuia.
  • Utilizarea unui limbaj adecvat in prezentarea unor fenomene din natura si din mediul inconjurator.
• OBIECTIVE DE REFERINTA:
  • sa observe direct fenomene ale naturii specifice anotimpului toamna;
  • sa observe aspecte caracteristice toamnei;
  • sa cunoasca munca oamenilor pe camp. In gradina de legume, vii si levezi;
    
  • sa observe legume, fructe, flori de toamna;
  • sa cunoasca importanta legumelor si fructelor in alimentatia oamenilor;
  • sa respecte normele de protectia mediului;
  • sa inteleaga si sa transmita mesaje simple;
  • sa-si imbogateasca vocabularul activ si pasiv pe baza experientei, activitatii personale si/sau a relatiilor cu ceilalti si sa utilizeze un limbaj corect din punct de vedere gramatical;
  • sa comunice in cadrul grupului rezultatele investigatiilor ;
  • sa memoreze poezii de toamna ;
  • sa repovesteasca textele epice audiate ;
  • sa exprime impresiile si trairile proprii despre fenomenele observate prin desen, modelaj folosind tehnicile invatate ;
  • sa realizeze lucrari practice ;
  • sa audieze cantece de toamna ;
  • sa memoreze si sa redea textul si linia melodica a cantecelor invatate.
• INVENTAR DE RESURSE
  • Resurse umane:
    • elevi ;
    • profesor ;
    • invatator-educator ;
    • parinti.
  • Resurse materiale:
    • culegeri de texte literare si de cantece, carti ilustrate, pliante, planse, jetoane ;
    • carti de colorat, culori, pensule, acuarele ;
    • plastilina, plansete ;
    • frunze, fructe, legume, flori de toamna ;
    • CD-payer, Cd-uri.
  • Resurse de timp
    • 6 saptamani.
• METODE DIDACTICE
  • observarea spontana si dirijata ;
  • conversatia ;
  • explicatia ;
  • demonstratia ;
  • exercitiul ;
  • problematizarea ;
  • brainstorming-ul ;
  • jocul;
  • verificarea orala si scrisa ;
• MEDIATIZARE:
  • avizierul scolii;
  • comisia metodica a profesorilor;
  • didactic.ro;
  • scrisoare catre parinti.
• FINALIZAREA PROIECTULUI
  • serbare pentru parinti: "Toamna draga, bun venit!"
  • daruri pentru parinti confectionate cu materiale din natura, felicitari de toamna;
    ~~~~~
  • diplome pentru participantii activi la proiect;
  • Cartea frunzelor..

• Recunoaste anotimpul.
• Ce stim despre anotimpul "Toamna".
• Copacelul.
• Norulet ne povesteste:
  • cantece : Ploaia, Toamna, Cantecul toamnei.
• Lecturi literare.
• Poezii – memorizare.
• Poetii canta toamna - sezatoare.
• E toamna iar pe strada mea.
• Puzzle: veverita, sperietoarea.

• Covor de frunze.
• Cartea frunzelor.
• Legende despre plante.
• Labirint: Aduna frunzele.
• Culorile toamnei – pictura.
• -Felicitari de toamna.
• Auditie: Anotimpurile de Vivaldi.
• Parfumul toamnei.
• Floraresele – joc de rol:
  • poezii;
  • confectionarea unor obiecte cu materiale din natura.

• Cornul abundentei.
• Modelaj : legume si fructe.
• Ce ai gustat ?- joc senzorial.
• Ghici.
• Stafeta gradinarilor.
• Greierele si furnica - sceneta.
• Coloram, desenam – roadele toamnei redam.
• Labirint : bostanul.
• Puzzle: dovleac, floarea soarelui.
• Ed. Sanitara: Cum ne imbracam, Inainte sa mancam fructele bine spalam.
• Gospodina harnica – joc de rol.
• La piata – (activ. matem).
• La mustarie – (activ.matematice).
• Toamna buzoiana – Festivalul vinului, carnatilor de Plescoi si covrigilor de Buzau ; Festival folcloric (Nehoiu).

Stejarul este un arbore forestier si ornamental cu talia de cca. 40 – 50 m. Se gaseste in regiunile de campie si in colinele joase. Are coroana larga si trunchiul adanc brazdat, brun-negricios, radacina adanc infipta in pamant.

Poetul Octavian Goga spune:

Stejar secular, cu o coroana de 32 m in diametru, ce dateaza de pe vremea lui mircea cel batran (1386 – 1418). Facea parte din fostii codrii ai Vlasiei. Se afla la intersectia bulevardului garii cu strada Crizantemelor din municipiul Buzau.

Fructul stejarului este ghinda. Maronie, stralucitoare, cu un miez uleios ea constituie o hrana delicioasa pentru jucausele veverite si pentru fiorosii porci mistreti. Scoarta de stejar este folosita din antichitate in tabacarie, deoarece contine mari cantitati de tanini foarte eficienti in prelucrare contine mari cantitati de tanini foarte eficienti in prelucrarea pielii. Lemnul de stejar era folosit in secolul trecut la construirea corabiilor. Tot din lemn de stejar sunt construite bisericile cu turnurile inalte din Maramures.

Stejarul si frasinul colaboreaza intr-o veche traditie de prezicere a vremii. Se spune ca, daca stejarul infrunzeste inaintea frasinului, va fi un an bun, bogat. In schimb, daca frasinului ii apar frunzele inainte, vara va fi rece, iar toamna nu va fi rodnica. Calinescu spunea despre stejar: El este grav, si rezistenta sa fizica domina pe toti ceilalti arbori.

Din stejar, stejar rasare.
Stejarul bun si trainic da mladita trainica.
Si stejarul e mare, dar ghinda pentru porci ne da.

Legenda bradului

Bradul are o maretie aparte. Inalt, de peste 30 metri, conic, inteapa cerul cu varful sau. Are radacina mai putin infipta in pamant si tulpina dreapta, acoperita cu o coaja cafenie, pe care cresc ramuri de la pamant, pana la varf. Tot timpul verde-inchis, iarna si vara, este simbolul tineretii vesnice. Pentru nordici este Pomul Vietii, imaginea Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea brazii tineri sunt adusi in casele noastre de Craciun, spre bucuria copiilor.

Venise toamna. Toate pasarile calatoare plecasera spre tarile calde. Numai o pasarica tare mititica nu putea sa zboare dupa stol, umezindu-i-se ochisorii de lacrimi. Avea o aripa rupta, exact ca in povestea cu puil de prepelita, cu aripa franta de alicele unui vanator… Biata pasare, cu inima plina de jale, se duse cu greu in padure, ca sa ceara ajutor de la arbori.

• Cu glasul duios, ii ruga pe copaci :
  • Uitati, am aripa rupta. Lasati-ma sa traiesc intre ramurile voastre pana va sosi primavera.
  • Eu nu pot sa te primesc, pasarica ! raspunse ursuz fagul. Mi-ajunge ca am grija de ramurile mele. Pleaca de aici. Du-te la stejar!
  • Nici eu nu pot!vajai stejarul rautacios.Ma tem sa nu-mi mananci ghinda. Fugi, pasarica, in alta parte! De nu, iti rup si cealalta aripa.

Cam in felul acesta o gonira pe sarmana pasarica si ceilalti arbori din codru. Saraca de ea ! Era pe marginea disperarii cand auzi o voce : -Unde te duci, pasarica ?

Era bradul. -Nu mai stiu unde sa ma duc, bradule. Copacii m-au prigonit, cu totii, si nu vor sa ma primeasca in ramurile lor. Uite, aripa ma doare si nu mai pot sa zbor. Au, Doamne, ce durere ! -Vino la mine ! zise bradul, induiosat de soarta bietei pasarele. Poti ramane cat vrei intre ramurile mele !

Atunci pasarica se urca si-si facu culcus intre ramurile bradului. Insa intr-o noapte, vantul friguros porni sa sufle cu putere. Semn ca se apropia iarna. Frunzele arborilor se ingalbeneau si cadeau la pamant, una cate una. -Pot sa scutur si frunzele bradului ? il intreba vantul pe Mos Crivat, imparatul Vanturilor. -Nu ! hotari mos Crivat. De brad sa nu te atingi deloc. Bradul a fost bun cu biata pasarica. Trebuie sa avem si noi mila de el. Podoaba verde sa nu-i cada niciodata. Se spune ca, de atunci, bradul cel bun isi pastreaza frunzele verzi atat vara cat si iarna.

Plopul variaza ca talie de la 16 la 60 de metri. Se disting trei varietati de plop : plopul negru, plopul alb si plopul tremurator.

Plopul cu frunza tremuratoare

Traia odata, intr-un sat, un baiat tare obraznic si rautacios, pe nume Neagu. Se tinea numai de nazdravanii. Se suia prin copaci si spargea toate ouale din cuiburile pasarelelor ; prindea cateii si le prindea de cozi tinichele ; inhata pisicutele si le spanzura cu latul sub grinzile din cerdacuri, speriind batranii. Un biet om cazu in colbul drumului, plin de sange. Insa Preasfantul Dumnezeu, care le vede pe toate din cer, se arata tulburat de ispravile crude ale lui Neagu. -Sfanta Duminica, zise stapanul lumii, ia du-te mataluta pa Pamant si incearca indreptarea baiatului…

In satul cu pricina, taranii se aflau la biserica, pentru slujba de duminica. O femeie garbovita se aseza la usa de la intrare. Era chiar Sfanta Duminica, prefacuta in batrana cu broboada taraneasca. Si iata-l pa Neagu, baiatul cel rau, venit la biserica nu pentru inchinaciune, ci pentru pozne. Ochii de drac ai baiatului nascoceau, chiar atunci o ghidusie. Venind cu lumanarea aprinsa, in spatele batranei de la usa, dadu foc broboadei acesteia, ranjind ca un diavol. Straiele femeii se aprinsera ca iasca. Tulburati de la rugaciune, oamenii sarira sa stinga focul. Insa Sfanta Duminica striga : -Nu va temeti, iubiti credinciosi ! Flacarile nu pot sa-mi atinga trupul. Eu sunt Sfanta Duminica. Intr-o clipa, batrana incovoiata se prefacu intr-o zana de o frumusete nemaipomenita, cu ochi albastri, ca azurul si parul de aur, in care se topeau flacarile broboadei. Crestinii o priveau uimiti. Iar neagu, speriat de fapta sa, porni sa fuga, dar Sfanta Duminica ii porunci : -Ramai locului, baiat rau ce esti ! Preasfantul Dumnezeu m-a trimis pe Pamant, ca sa-ti indrept pacatele. Vad insa ca tu, neagule, esti mai rau ca diavolul. Nu poti fi mantuit. Tu nu poti ramane pe Pamant, cu infatisare de om. De aceea, hotarasc sa devii copac rece si sterp, fara flori si fructe. Sterp pe vecie sa fii ! Auzind un aca asta, Neagu o lua la sanatoasa. Numai dupa cativa pasi, baiatul cel rau simti cum ii ingheata sangele. Oamenii vedeau o minune : trupul baiatului se transforma in trunchi de copac, iar mainile in ramuri. In ograda bisericii, printre cruci de morminte, se ridica spre cer un plop inalt, cu frunze tremuratoare.

Legenda spune ca, de atunci, exista plopul, iar frunzele sale tremura mereu, cerandu-si iertare de la Sfanta Duminica si de la bunul Dumnezeu.

Desi plopul e mare,
Poame dansul n-are.
Plopul nu face mere,
Nici rachita micsunele.
Plopul e inalt, dar nu face umbra.

Teiul este simbolul orasului Iasi.
Teiul lui Eminescu din Parcul Copoului arata lumii intregi pretuirea de care s-a bucurat acest sfant arbore din partea poetului nostru national.

Ne imbata cu mirosul lor placut in lunile iunie-iulie, iar infuzia din flori de tei are un parfum si o aroma inconfundabile. Virtutile terapeutice ale teiului au fost descoperite inca din cele mai vechi timpuri, cand se foloseau in scopuri medicinale coaja, frunzele si seva. Astazi florile sunt partea cea mai des utilizata.

Raditiile noastre populare desemneaza teiul drept pazitor si alinator al sufletului, el este un remediu universal, indicat deopotriva tinerilor si batranilor si, totodata, o nesecata sursa de inspiratie pentru poeti si artisti.

Ce copac stufos si-nalt
Infloreste-n luna mai
Si da foare pentru ceai?
Cine este ? L-ati aflat?

Legenda nucului

Cand Irod, stapanul cel crancen al Ierusalimului, porunci sa fie ucisi toti copiii de la doi ani in jos (fiindu-i teama ca Mesia va deveni candva regele iudeilor), ingerul pazitor al lui Iisus se arata lui Iosif si Mariei, spunandu-le:
-Plecati imediat in Egipt. Irod o sa va omoare pruncul.

Imediat, Sfanta familie porni spre Tara Egiptului. In drumul ei istovitor, poposi intr-o seara sub coroana rotunda a unui arbore batran. Deodata aparura calaretii. -Am vazut o femeie cu un prunc in brate ! -Si eu am vazut !S-o gasim si sa-i omoram copilul, cum e ordinul lui Irod.

Sfanta Fecioara inmarmuri, strangandu-l in brate. Singura scapare era spre cer: -Scapa-ma, Doamne, de napasta!

Intr-o clipa ramurele stufoase ale nucului se aplecara la pamant, ca un gard viu, cu frunze dese, dupa care nu se vedea nimic. Asa ca soldatii, negasindu-i pe fugari, au dat bici cailor, plecand mai departe. Multumita ca-si salvase din nou pruncul de la moarte, Maica Domnului mangaie crengile nucului si grai astfel : -Fii in veci binecuvantat, nucule ! De-acum nici un copac din lume sa nu lase umbra mai deasa ca a ta. Se spune ca, de la acea intamplare, oamenii afla sub coroana deasa a nucului cea mai racoroasa umbra dintre toti pomii lasati de Dumnezeu pe pamant.

Vita-de-vie este o planta arborescenta. Radacina vitei-de-vie patrunde adanc in pamant si se desface intr-o multime de firisoare. Trunchiul ei se numeste butuc, pe el cresc un numar de coarde. Frunzele sunt late, crestate pe margini si impartite in cinci parti.

In Cina cea de taina, Domnul nostru Iisus Hristos s-a identificat cu aceasta planta: Eu sunt vita cea adevarata si tatal Meu este lucratorul…voi sunteti mladitele.

Cand Dumnezeu a creat lumea, toti copacii si arbustii se laudau care e mai mare si mai frumos, rasfatandu-si spre soare coroanele de ramuri inverzite.

• Eu sunt regele arborilor, cu lemnul cel mai tare – zicea stejarul.
• Si eu sunt inalt, iar nucile mele delicioase – se mandrea nucul.
• Uitati, eu nu sunt mare ca voi, dar Domnul m-a facut tare frumos, cu flori rosii si parfumate – se ingamfa dintre spini trandafirul.

Cam in felul acesta se laudau si se certau tufele si arborii. Numai sarmana vita de vie era suparata, cu capul aplecat spre pamant, tarandu-se umilita prin tarana.

• Vai de mine si de mine, plangea manjita de colb vita de vie.

Sfantul Dumnezeu nu mi-a dat mie nici tulpina tare, nici ramuri puternice, nici flori, nici poame frumoase. Nadajduiesc sa ma auda Dumnezeu si sa ma ajute... Auzindu-i tanguielile, Dumnezeu a trimis acolo un om de isprava. Omul a zarit vita de vie, cum sta slaba si trantita la pamant, ca o jucarie in calea vantului. Milos, a agatat vita de trunchiul unui fag tanar. Carceii s-au incolacit de copacel, strugurii s-au copt si indulcit ca mierea. Vita de vie a data celui om de isprava ciorchini parfumati. Din struguri, taranul a facut must, iar mustul s-a prefacut in vin, care i-a indulcit inima salbatica. Astfel a fost rasplatit omul, care a ridicat din tarana bietul arbust. Stejarul si ceilalti arbori priveau rusinati la vita agatatoare, incarcata de struguri. Cat erau ei de falosi, stateau goi de fructe, in timp ce vita de vie era batucita de struguri minunati si deliciosi. Rodul vitei nu este altceva dacat lacrimarea lui hristos, care se revarsa cu sfintenie in paharul impartasaniei crestine.

Numele de trandafir isi are originea din neograca – trandaphilos – treizeci de foite. Este raspandit pe tot globul. Simbol al dragostei si victoriei, este considerat regele florilor. Este poate cea mai indragita si cantata floare. Crestinismul vede in trandafir gratia Fecioarei maria. Sarbatorile trandafirilor sunt vechi si continua si astazi.

Trandafirul este o planta importanta prin multiplele utilizari – cosmetica, farmaceutica, alimentara. Trandafirii se inmultesc prin butasi si altoire. In zonele cu ierni aspre, se recomanda protejarea prin musuroaie.

- Doamna invatatoare, intreba o fetita curioasa, aratand spre vaza cu flori de pe catedra, oare de ce o floare atat de frumoasa ca trandafirul are ghimpi atat de usturatori ? Fetita zambeste, aratand buricul unui deget inrosit de teapa unui trandafir adus la scoala. Invatatoarea care se intepase si ea, cand asezase trandafirii in vaza, cauta in sacul cu legende, ascuns dupa ochii ei buni, si incepe sa depene povestirea… - Stiti, dragi copii, ca Dumnezeu a facut lumea ; si tot el a nascocit plantele si animalele care roiesc in jurul nostru. Preasantul statea in cer si se gandea ce flori sa mai nascoceasca. Le facuse, pana atunci, pe aproape toate. Ei, si intr-o zi, dumnezeu trimite doi copilasi, pe care-i iubea nespus de mult, tocmai din cer pep amant. De ce i-a trimis ? Ca sa vada cei doi copii ce flori mai lipsesc. - Au ajuns pep amant ? zice aceeasi fetita curioasa. - Cat ai inchide pleoapele, draga mea ! Numai ca unul dintre baieti, ispitit de Satana, n-a mai vrut sa plece de pe Pamant, inapoi spre cer. Celalat baiat, mai ascultator, dimpotriva, a urmat porunca lui Dumnezeu si s-a intors in cer, langa Dumnezeu. - S-a suparat Dumnezeu pe baiatul cel rau ? - Sigur ca da ! continua invatatoarea istorisirea. Dumnezeu l-a prefacut pe baiatul neascultator, ramas pep amant, in spin. L-a blestemat sa fie urat de toti si sa figa de el. Apoi l-a sarutat pe copilul cel bun si l-a mangaiat. Dar povestea pitoreasca abia incepe, dragi scolari. Intr-o zi, copilul cel bun, tot jucandu-se, sus, in cer, da de-o crapatura si cade pep amant. Dumnezeu l-ar fi readus imediat in cer pe copilul preferat, dar hotarase deja ca nimeni sa nu se mai poata intoarce de pep amant in cer. - Dumnezeu si-a lasat copilul drag pep amant ? - Da ! Insa i s-a facut tare mila de baietel si l-a prefacut in trandafir. Un trandafir strasnic de frumos ! Fratele sau, prefacut in spin, era foarte urat. Ei, si intr-o zi, spinul, gelos de frumusetea trandafirului, s-a repezit la acesta si l-a izbit rautacios cu tepii. Cand trandafirul a scapat de chelfaneala, ce-mi vede pe trupul sau ? De la spin i-au ramas niste tepi. Se spune ca, de atunci, trandafirul cel frumos are ghimpi ascutiti si usturatori. De atunci, copilul cel bun, trandafirul, e iubit de toti, dar copilul cel rau, spinul, e urat si ocolit de oameni…

Lalelele sunt cultivate in toata lumea. In Olanda ocupa un loc de frunte si de aceea aceasta tara se mai numeste si tara lalelelor. Lalelele se folosesc pentru decorul de primavara in parcuri si gradini.

STRATUL DE LALELE

(dupa un basm popular englez)

Traia odata in partea de apus a tarii o batrana care avea o gradina tare frumoasa de legume si flori. Ingrijea de straturile de salata si de alte verdeturi, dar iubind mult florile, crestea trandafiri si garoafe. Toate plantele ii placeau batranei si pe toate le ingrijea cu toata atentia. Dar fala gradinii sale era un strat cu lalele, pe care le sapa, le plivea de buruieni si le uda seara, pe racoare, cu cea mai mare grija si dragoste. Trecatorii se opreau sa admire gingasele corole ale acestor flori. Erau toate culorile : roz, rosii, purpurii, albe si albe cu dungi sau pete de alte culori. Aveau lujerii lungi si florile mari, care isi aveau capusoarele deasupra frunzelor, leganandu-se in adierea molcoma a vantului de seara.

Se spune ca in acele vremuri de demult, niste zane mici si jucause isi facusera obiceiul sa zburde pe un dcamp inmiresmat de flori, nu departe de gradina batranei noastre. Acest loc avea si copaci. Si ele, zanele, au ales ales acest loc pentru ca nu era umblat si aici se puteau juca de-a baba oarba printre copaci, puteau sa danseze in voie in noptile cu luna plina, puteau canta in voie, in sfarsit, in acest loc se simteau ca la ele acasa. Un singur lucru le necajea pe aceste zane. In noptile calde, cand luna stralucea cu putere, copiii lor nu puteau adormi si ele, zanele, trebuia sa stea langa patucurile lor, sa le cante pana adormeau. Pierdeau astfel ce le era mai drag : dansul printre copaci si cantecul lor in cor. Si tot cautand ele vreo iesire din aceasta incurcatura, una din zane a dat peste stratul de lalele al batranei. Si cu toate ca batrana era pe afara, strangand niste rufe de pe franghie, n-o vazu pe zana cu pruncul in brate. Fireste, zanele nu pot fi vazute de ochi de muritor. Asa ca zana si-a asezat bpruncul in floarea unei lalele galbene. Apoi s-a inaltat in zbor deasupra lalelei galbene, s-a rotit de vreo cateva ori in jurul ei si i-a cantyat pruncului un cantecel de leagan. Va imaginati ca pruncul de zana a adormit bustean. Dupa ce s-a asigurat ca bebelusul doarme dus si ca somnul lui este in siguranta, zana-mama s-a dus si s-a schimbat intr-o rochie de puf de scaiete si de funigei si s-a prezentat prima la bal. Alte zane insa au fost mai putin norocoase, caci noaptea fiind foarte calda, pruncii lor n-au putut adormi decat foarte tarziu, aproape de sfarsitul balului.

A doua noapte, toate zanele-mame si-au dus pruncusorii la stratul de lalele. Ele si-au ales fiecare cate o lalea, dupa culoarea preferata si si-au culcat bebelusii in ele. Acestia au adormit imediat, leganati de zefirul noptii de vara si de sutele de cantece de leagan fredonate de zanele-mame. Si de atunci, lalelele au crescut parca mai mari, mai drepte, iar culorile lor erau parca mai vii. Ba mai mult, zanele le dadura lalelelor un parfum fin, cu care pana atunci nu se prea puteau lauda.

Unii sateni cu auzul fin, trecand pa langa gradina batranei, sustineau ca aud un cantec, ceva ca un zumzet gingas si armonios : cantecul de leagan al zanelor. Batrana era pur si simplu uimita de gingasia florilor de lalea, si nu-si putea da seama care sa fie cauza. Pentru nimic in lume n-ar fi rupt vreuna si le lasa sa-si urmeze cursul vietii lor. Lalelele cresteau, se ofileau, isi pierdeau petalele si mureau. Asa trecura ani in sir si pana la urma batrana se convinse ca stratul ei de lalele era protejat de un grup de zane. Prea vorbea lumea din sat despre ele. Si intr- zi friguroasa de iarna batrana a murit. Bruma de lucruri ce avusese s-a vandut si casuta a intrat pe mana unui om hansan si care nu iubea florile. In primavara care a urmat, a scos bulbii de lalea din pamant si i-a aruncat. Isi spunea ca pamantul acele poate fi folosit mai cu spor. Si in locul lalelelor a pus… patrunjel. Mania zanelor la aflarea acestui dezastru a fost mare. Caci ele considereau ca stratul de lalele este de drept numai al lor. Acum nu mai aveau unde-si culca pruncii in noptile calde cu luna. Sa stiti ca zanele cele bune devin rautacioase cand vreun om rau se baga in treburile lor. Ele au convocat repede un sfat si au jurat sa se razbune pe acest om rau si hapsan. Asa ca in primavara, din patrunjel nu se alese omul nici macar cu o frunzulita. Se uscase asa, din senin, cu toate ca plouase. A pus pe locul acela ceapa, salata, spanac, morcovi, ridichi, dar degeaba, nu iesea nimic, de parca ar fi fost pamant blestemat. In cele din urma, omul lasa stratul acele in paragina si in curand iarba si buruienile napadira peste tot. Iar zanele a trebuit sa-si caute alta solutie de a-si adormi pruncii neastamparati in noptile calde cu luna. Dar zanele-mame n-au uitat-o pe batrana. Fiind singura pe lume, nimeni nu s-a dus la mormantul ei sa-l ingrijeasca. Numai zanele au facut asta. Ele au mers in noptile cu luna la mormantul ei,i l-au curatat de buruieni si au sadit pe el flori frumoase si parfumate. Si au facut asta zanele in fiecare an, ani in sir. Si se mirau satenii, mai ales ca o cunoscusera pe batrana ca fusese singura pe lume. Din toate mormintele, al ei era cel mai ingrijit, intotdeauna fara urma de buruieni pe el, proaspat udat si cu flori frumoase si parfumate pe el. Iar cea care canta cel mai duios noaptea, pe luna plina, la mormantul batranei era chiar zana care, prunc fiind, fusese asezata prima in floarea unei lalele galbene.

Cica Stefan cel Mare avea o fata frumoasa, dar muta din nascare.

Din aceasta pricina Domnitorul era amarat peste masura. Vracii si doctorii de-atunci n-au lecuit domnita de mutenie.

La urma, vine o batrana garbovita la voievod si spune:
- Maria Ta, fata domniei tale poate sa prinda grai.
- Cum?
- Cheama-l pe Soare la cetate si cinsteste-l cum se cuvine.

Dupa ospat, trimite domnita sa-i cerseasca o sarutare si,o sa scape de mutenie, norocoasa copila. Voievodul Stefan s-a inveselit si a facut pregatiri, precum a zis batrana prezicatoare. Numai ca, pe capul domnitorului, era un bluestem. Piaza-Rea, afland gandurile stapanitorului, alerga la Luna-Rasare, adica la Doamna-Noptilor, si-i sopteste ca Soarele e necredincios.

- Luna-Rasare, zice viclean Paiza-Rea, pana acum l-ai avut de barbat pe Soare, fat-frumosul domniei tale mcu petale de lumina, insa l-ai prapadit, stapana a noptii. Te lasa de tot. Soare se insoara cu fata muta a lui Stefan, stapanul tarii. Uite, chiar deseara se-ncinge nunta.Auzind un aca asta, Luna e gata sa turbeze de gelozie.

- Pe mine sa ma paraseasca Soare ? scrasneste si fulgera Doamna-Noptilor. Nu se poate. Am sa nimicesc fata voievodului Stefan. Incepe nunta la castelul de piatra. Soare, fat-frumosul cu plete de lumina, ospateaza cu voda si curtenii.

- Vine mireasa ! se aude un crainic. Si iat-o pe domnita cea frumoasa si muta intrand in sala, printre sunete de buciume. Incarcata de aur, impodobita ca o primavara calda. Mireasa ingenuncheaza la picioarele lui Soare. Ii cere o gura de mantuire. Vazand sarutul mirilor, Luna innebuneste de-a binelea si se arunca din inalt, prin geamul castelului. Cade ca o ploaie de blestem peste faptura Domnitei si, pe data, ii topeste chipul, prefacandu-l in floare galbena. Nuntasii raman ingroziti de fapta nedreapta a Lunii. Batranul voievod e naucit de intamplare. Mesenii bocesc. Intaratat, Soarele o prinde pe luna de pletele razelor si-o arunca prin fereastra, departe, in creierul norilor.

In locul Domnitei e, acum, o floare inalta, cat statul omului. Soarele o ia in brate si-o duce in gradina, sadind-o in pamant. - Ea e dragostea mea si se va numi floarea-soarelui! Tocmai de atunci, floarea-soarelui a ramas cu fata galbena si infiorata de durere.
Indragostita pe veci de Soare, ea isi intoarce mereu fata catre craiul zilei, cersind sarutarea mangaietoare.

Stiati ca...

La manastirea Putna se afla un steag care dateaza din anul 1871, trimis de urbea Vaslui in memoria domnitorului Stefan cel mare si Sfant, pe care este imprimata ca emblema a acestui oras o planta de floarea-soarelui.

La Vaslui s-au semnalat primele uleinite din tara.

Copyright © 2007 Prof. Marin Georgeta Virginia. Toate drepturile rezervate.